A.C.S. Speranta - Tg.Mures

SPERANTA - este poate cel mai frumos cuvant din dictionarul limbii romane, pentru ca atunci cand nu mai vezi calea, increderea ti-a fost inselata, atunci cand toate corabiile ti s-au inecat, mai exista ceva, exista SPERANTA.

Tot asa am pornit si noi in 2010, cu SPERANTA ca vom reusi acolo unde multi au spus ca nu avem nici o sansa. Sansa insa de cele mai multe ori tine cu cei indrazneti, cu cei care nu renunta, cu cei care cred in ei si in posibilitatile lor. A.C.S. SPERANTA - un club mic cu ambitii mari, exista pentru copii care doresc sa devina fotbalisti, pentru copii care VISEAZA sa ajunga fotbalisti, dar si pentru copii care sunt manati de SPERANTA ca intr-o zi vor imbraca tricoul unei echipe celebre. In acest moment la club activeaza peste 60 de copii la grupele de varsta 1997/1998, 2000/2001 si 2003/2004, pregatiti de 2 antrenori calificati cu licenta UEFA. Micii fotbalisti impreuna cu antrenorii lor se pot lauda cu participari la diferite competitii si turnee, cu rezultate excelente. Antrenamentele se fac pe terenul de iarba din Livezeni si pe terenuri sintetice din oras, iar perspectivele unor noi locatii (proprii) de antrenament de calitate sunt tot mai apropiate.

Suntem hotarati "sa scoatem FOTBALISTI", dar si mai important este ca la sfarsitul perioadei de juniorat sa putem afirma ca am "scos OAMENI". Dorim ca acest club sa se confunde cu onestitatea, cu lucrul bine facut, cu faptul ca si la fotbal poti fi educat si invatat. Bunul simt este inodor, insipid si incolor dar cu toate acestea toti il simtim, il vedem si chiar il gustam. Asa dorim sa fie copii din clubul nostru atunci cand ne parasesc pentru "a zbura" la echipe mari: hotarati, curajosi, educati si cu mult bun simt. Daca vom reusi sau nu, timpul o va spune. Este un drum anevoios, cu reusite dar si cu esecuri, cu zile frumoase dar si cu nori grei, cu bucurii dar si cu suparari, pana la urma cu viata insasi, pentru ca toate acestea inseamna ca traiesti ... iar atunci cand nu mai exista nimic, exista SPERANTA in toate.

Fotbalul nu e sport, e viata insasi!